Conferinţă susţinută de Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche, directorul spiritual al Centrului de Înalte Studii Tibetane „Rabten Choeling” din Elveţia.
Evenimentul a avut loc în ziua de vineri, 4 Septembrie 2015, între orele 19:00-21:30, la Casa de Cultura a studenților, București.
Calea arătată în buddhism are un mesaj universal valabil și este benefică pentru toți cei care aspiră la fericire, indiferent de cultura sau religia căreia aparțin. În consecință, dacă am încerca să rezumăm buddhismul, una dintre variante ar fi că este un mijloc prin care învingem suferința minții și prin care realizăm atât propria noastră fericire, cât și a celorlalți.
In cadrul acestei întâlniri, Venerabilul Gonsar Tulku Rinpoche a împărtășit din cunoașterea sa vastă și profundă, ajutându-ne să înțelegem perspectiva buddhistă asupra suferinței și, îndeosebi, să descoperim remediul care ne va conduce dincolo de suferință, pentru a trăi o viață fericită în armonie cu sine şi ceilalți.
Astfel prin exemplul insuflat de propria persoană, precum și prin învățăturile transmise, am avut ocazia rară de a intra în contact cu o minte realizată, ce poartă pecetea unei forțe şi a unei clarități luminoase.
Datorită interesului stârnit de acest eveniment, Editura Herald si Rabten Compassionate Wisdom au în vedere organizarea şi altor evenimente şi întâlniri viitoare cu Gonsar Tulku Rinpoche.
Felicitările și mulțumirile noastre pleacă în special către Maestrul Gonsar Tulku Rinpoche a cărui prezență ne-a completat cu răbdare, liniște, zâmbet, înțelepciune şi claritate dar totodată și către partenerii noștri media care au adus evenimentul în atenția tuturor celor prezenți.
Pentru album foto mergi aici.