Introducere in Buddhism – Gonsar Rinpoche

Acesta este modul în care toate obiectele există în interdependenţă. Vom reuşi să înţelegem aceasta prin raţionament intelectual, însă modul spontan în care percepem obiectele nu va fi schimbat de înţelegerea noastră. Dimpotrivă, vom vedea în mod spontan obiectele ca şi cum ar avea o existenţă intrinsecă. Şi pe baza acestei viziuni greşite, vor apărea stările mentale cum ar fi lăcomia, ura, mândria, invidia şi aşa mai departe. Ignoranţa fundamentală explică toate concepţiile noastre greşite.

Toate aceste stări greşite ale minţii sunt bazate pe o viziune fundamentală greşită. Aşa cum am spus mai înainte, dacă facem eforturile corecte, aceşti factori mentali perturbatori ai minţii pot fi eliminaţi, pentru că ei se bazează pe o viziune greşită.

În mod asemănător, avem în noi înşine şi seminţele, potenţialul stărilor mentale benefice, pozitive, binefăcătoare. Toate fiinţele au aceste potenţialităţi, şi în special în starea umană a minţii ele sunt într-o situaţie bună şi funcţională. Făcând eforturile corespunzătoare, putem întări şi amplifica aceste potenţialuri. Între acestea, nu există nici măcar o stare pozitivă care să nu poată fi dezvoltată şi sporită prin familiarizare şi prin eforturi corecte. Toţi factorii pozitivi ai minţii pot fi dezvoltaţi şi sporiţi prin întreprinderea familiarizării necesare. Iar cei mai importanţi dintre aceşti factori mentali pozitivi sunt compasiunea universală, preţuirea sinceră a celorlalţi şi înţelepciunea care înţelege precis modul real, adevărat, de existenţă a fenomenelor.

Aşadar, dacă ne întrebăm care este antrenamentul esenţial din Buddhism, răspunsul este: preţuirea celorlalţi. Asta pentru că nu suntem singurii care doresc să experimenteze fericirea şi să evite suferinţa, ci aceasta este o dorinţă pe care o au toate fiinţele. De aceea, a-i preţui pe ceilalţi şi a dezvolta dorinţa ca toate fiinţele să poată obţine fericirea dorită şi să evite suferinţa nedorită – această dorinţă, această compasiune, este esenţa Buddhismului. Noi o dezvoltăm nu numai prin înţelegerea că ceilalţi îşi doresc fericirea şi vor să evite suferinţa la fel ca şi noi, ci şi prin realizarea a cât de profund îndatoraţi suntem faţă de bunătatea celorlalţi. Prin a fi conştienţi de câştigurile şi beneficiile extraordinare pe care le primim în mod constant de la ceilalţi, ne dezvoltăm dorinţa de a răsplăti această bunătate. Şi această profundă recunoştinţă faţă de ceilalţi ne permite să dezvoltăm hotărârea fermă de a face posibilă, pentru toate fiinţele, eliberarea de suferinţe şi bucuria unei stări permanente de fericire.

Modurile în care ceilalţi ne aduc constant binefaceri este descris amănunţit şi precis în învăţăturile Buddhiste, şi ar dura prea mult pentru a fi explicate aici.

Faptul că primim beneficii incomparabile din partea celorlalţi, în fiecare moment, această recunoaştere a legăturii strânse şi inseparabile pe care o avem cu toate fiinţele, este realizarea esenţială care ne duce direct pe calea eroicilor Bodhisattva, care sunt destinaţi să devină Buddha. Ca rezultat al recunoştinţei care apare pe baza acestei realizări, ne luăm responsabilitatea universală de a elibera toate fiinţele din suferinţe. Această motivaţie superioară (Adhyāshaya) ne face să urmărim iluminarea completă, cu scopul de a împlini această aspiraţie curajoasă. Acesta este marele jurământ şi marea hotărâre fermă a unui Bodhisattva, cu alte cuvinte generarea Bodhicittei, sau a minţii iluminării.

Urmărirea propriei fericiri şi chiar a propriei eliberări din ciclul suferinţei, în timp ce toate celelalte fiinţe simţitoare rămân în suferinţă şi nu ating fericirea durabilă, nu este o atitudine pură. Bineînţeles, o asemenea eliberare individuală este un scop valoros, şi a aspira la el este o motivaţie pozitivă, dar acest lucru este insuficient. De aceea, este necesar să înfrângem toate felurile de atitudini egoiste care văd propria persoană drept obiectivul central; în loc de asta, ar trebui să dezvoltăm atitudinea care îi pune pe toţi ceilalţi în poziţia centrală, şi urmăreşte în primul rând bunăstarea celorlalţi.

Scopul final, ultim, pe care îl urmărim este Iluminarea deplină (Samyaksambodhi). Iar această stare nu este nimic altceva decât o stare în care toate defectele – până şi cele mai subtile greşeli – sunt complet şi definitiv eliminate, şi toate calităţile pozitive sunt dezvoltate până la punctul perfecţiunii. Nu încercăm să obţinem această stare pentru a deveni „supremul” sau „cel mai bun”, ci încercăm să o obţinem pentru că recunoaştem că numai în această stare vom avea mijloacele pentru a face posibilă bunăstarea tuturor fiinţelor. Ca un mijloc indispensabil pentru a actualiza această dorinţă centrală pentru binele tuturor fiinţelor, încercăm să atingem această stare de iluminare prin urmarea învăţăturilor Celui Iluminat.