Introducere in Buddhism – Gonsar Rinpoche

Care sunt caracteristicile fiinţelor care au conştiinţă? Asemenea fiinţe au o minte care le permite să cunoască şi să înţeleagă, şi au însuşirea de a experimenta fericirea şi suferinţa. În întreaga existenţă, există foarte multe obiecte care nu au minte, obiecte cum ar fi automobilele, care nu au însuşirea de a cunoaşte, şi nici nu trec prin experienţele fericirii şi suferinţei. Fiinţele simţitoare au o minte, şi astfel ele au senzaţii şi sentimente; ele au calitatea de a experimenta fericirea şi suferinţa. Noi, fiinţele umane, nu suntem singurele care avem această caracteristică: multe alte fiinţe cunosc şi simt la fel ca noi, indiferent de înfăţişarea exterioară pe care ar avea-o.

Noi oamenii, la fel ca şi animalele, avem calitatea de a putea să experimentăm atât fericirea cât şi suferinţa; nu numai că trecem prin aceste experienţe, ci avem şi aceeaşi dorinţă de a obţine fericirea şi de a fi libere faţă de suferinţă. Această dorinţă de a experimenta fericirea şi de a nu simţi suferinţa este comună tuturor animalelor, până şi celor mai mărunte insecte.

De asemenea, toate fiinţele vii au acelaşi drept de a experimenta fericirea şi de a nu experimenta suferinţa.

Astfel, practicarea religiei este un efort care este legat în mod direct de experienţele fericirii şi suferinţei prin care trece o fiinţă. Deoarece fiinţele înzestrate cu minte au calitatea de a-şi dori fericirea şi de a evita suferinţa, putem vorbi despre necesitatea şi valoarea practicii religioase. În lipsa unei relaţii cu fiinţele simţitoare şi cu experienţele lor de fericire şi suferinţă, aplicarea religiei aproape că nu ar avea sens. Nu cred că aceasta este numai o caracteristică a învăţăturilor lui Buddha, ci că acesta ar trebui să fie scopul efectiv al tuturor practicilor religioase.

Dacă rezumăm practicile Buddhismului, putem vorbi despre viziune (Dristi), comportament sau conduită (Charyā), şi meditaţie (Bhāwanā). Acestea sunt cele trei aspecte ale practicii Buddhiste. Orice practică spirituală este validă şi completă numai dacă ea conţine aceste trei aspecte.

Este necesar să avem o viziune pură şi corectă. Minţii noastre îi lipseşte claritatea, şi este plină de ignoranţă. Numai prin dezvoltarea unei viziuni sau vederi pure putem obţine capacitatea de a vedea corect ceea ce este şi ceea ce nu este; putem şti care este adevărul numai pe baza viziunii corecte.

O asemenea viziune nu poate fi orice fel de viziune. Ea trebuie să fie o viziune care înţelege baza, calea şi scopul – adică, o înţelegere a situaţiei actuale efective, a procesului transformării, şi a scopului care poate fi atins. Astfel, viziunea ar trebui să fie o viziune care înţelege în mod corect baza, calea şi scopul. Atunci când spunem „în mod corect”, înseamnă că lucrurile ar trebui să fie înţelese conform modului lor efectiv de existenţă, adică ele ar trebui înţelese în concordanţă cu realitatea, fără fantezii sau fabricaţii.

Deci aceasta este viziunea corectă. Însă, dacă ne întrebăm dacă viziunea corectă este suficientă, răspunsul este „nu”: doar a avea o viziune corectă în propria minte nu ajută, dacă propriul comportament sau propria conduită nu este în acord cu ea. Comportamentul este lucrul cel mai important. Atunci când vorbim despre el, ne referim la comportamentul corpului, vorbirii şi minţii. Comportamentul nostru este cel mai important dintre aceste aspecte, din moment ce experienţele noastre de fericire şi suferinţă sunt rezultatul conduitei noastre. Tipul de comportament pe care îl avem determină dacă experimentăm fericirea sau suferinţa. Experienţele noastre de fericire şi suferinţă nu răsar din filosofia noastră, ci din acţiunile noastre. Acest lucru este valabil atât pentru nivelul individual, cât şi pentru cel colectiv.