Modul 3-4

phoca_thumb_l_copert dvd_m_iii-iv_oct-nov2011PRELEGERI sustinute de Venerabilul Jangchub Phuntsog și de  Venerabilul Jampa Lungtog la Centrul SEEDS FOR HAPPINESS în perioada 7-9 Octombrie 2011, respectiv 11-13 Noiembrie 3011.

Modul III: Practica unui Bodhisattva în 37 de versete

Prelegerile pe marginea acestui text fundamental pentru buddhism, compus de Thogme Sangpo, oferă instrucțiuni detaliate atât pentru practica mediației, cât și pentru dezvoltarea unui comportament desăvârșit în viața de zi cu zi. Printre temele abordate în cursul acestor prelegeri, vom primi răspunsuri la întrebari cum ar fi: Ce este Bodhicitta? Care este legătura dintre Bodhicitta și Bodhisattva? Care sunt mijloacele prin care realizăm Bodhicitta? Ce este Mahayana? Ce eforturi sunt necesare pentru obținerea iluminării depline? Ce este practica iubirii și a compasiunii? Ce este Paramita? Cum atingem o disciplină morală autentică? Care sunt obstacolele în atingerea stării de Bodhisattva?

Modul IV: Despre importanța Maestrului Spiritual
Pentru a aprofunda cu adevărat învățăturile lui Buddha, avem nevoie de îndrumare din partea unui maestru spiritual, care nu este doar un bun orator, ci mai ales posedă înțelepciunea necesară, care ia naștere din analiza îndelungată a acestor învățături și care, prin practică, a ajuns la o realizare interioară solidă, plină de compasiune și claritate. Care sunt calitățile unui maestru spiritual autentic? Unde găsim un asemenea maestru și cum îl recunoaștem? De ce am avea nevoie de un maestru spiritual? Ce investigații sunt necesare pentru a afla dacă un maestru este autentic? Putem avea mai mulți maeștri spirituali? Avem nevoie de practică îndelungată înainte de a cere îndrumarea unui maestru?

Centrul SEEDS FOR HAPPINESS împreună cu Centrul de Înalte Studii Tibetane RABTEN CHOELING din Elveția (www.rabten.eu) și sub îndrumarea Maestrului Tibetan GONSAR RINPOCHE, discipolul și urmașul spiritual al Maestrlui GESHE RABTEN, au lansat în 2011 primul program integrat din România dedicat Studiului Buddhismului Tibetan, structurat astfel:

Modul I: Originea și fundamentele filosofice ale Buddhismului
Modul II: Practica Învățăturilor lui Buddha
Modul III: Cele 37 de practici ale unui Bodhisattva (1)
Modul IV: Comorile Dharmei, Maestrul Spiritual
Modul V: Karma – Sensurile și relevanța karmei în viața noastră și în practica spirituală
Modul VI: Cele trei vehicule în Buddhism
Modul VII: Cele 37 de practici ale unui Bodhisattva (2)
Modul VIII: Mintea și funcțiile ei
Modul IX: Fundamentele practicii meditative

Numar DVD-uri: 2
Durata: DVD1: 654 minute, DVD2: 340 minute
Înregistrările sunt în limba engleză, cu traducerea în limba română.

 

Pentru a comanda DVD-urile, contactați-ne la adresa : info@rabten.ro sau info@seedsforhappiness.ro