Cum să integrăm conduita unui Bodhisattva în viaţa cotidiană
Vă invităm cu bucurie la un nou curs deosebit cu tema “Practica unui Bodhisattva în 37 de versete”, susţinut de călugărul buddhist Jangchub Phuntsok (Markus Getzner).
Pe durata acestui curs de studiu şi practică a Dharmei vom aprofunda alături de invitatul nostru explicații cu privire la legea Karmei, a cauzei şi a efectului, precum și despre modul în care putem corela această înțelegere în mod direct cu experiențele noastre de fericire și suferință.
Când: 24-25 Martie 2018 Unde:Centrul Seeds for Happiness Programul prelegerilor:
Sâmbăta și duminică, 9:00-17:00
Prelegerile se vor ține în limba engleză cu traducere în limba română şi vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri. Vă reamintim, în seara de vineri 23 martie, ora 19:00, invitatul nostru va susţine şi o conferinţă publică cu tematica: “Răbdarea – o virtute fără seamăn. Cum să o sporim în viața cotidiană?!”, la care vă puteţi înscrie folosind formularul de mai jos.
Vă prezentăm mai jos un scurt pasaj extras din prelegerile din 2014 pe aceeași tematică:
Calea arătată în buddhism are un mesaj universal valabil și este benefică pentru toți cei care aspiră la fericire, indiferent de cultura sau religia căreia aparțin. Invățăturile sunt un prilej rar de a experimenta în direct Logica Perfectă, Etica Perfectă, Compasiunea și Înțelepciunea Perfectă ca aspecte fundamentale aflate, în viziunea buddhismului, la baza transformării individuale care să ne ajute să devenim în final fericiți și în bună înțelegere cu toate ființele.
Venerabilul Jangchub Phuntsok (Markus Getzner) se va afla pentru a șasea oară în România și a primit inițierea ca și călugăr budist în 1994, de la Venerabilul Lati Rinpoche (care a fost unul dintre consilierii filozofici ai Sfinției Sale Dalai Lama). Din 1991 studiază la Centrul de Înalte Studii Tibetane din Elveţia sub îndrumarea Venerabilului Gonsar Tulku Rinpoche şi a altor profesori cu experiență. Vorbește fluent limba tibetană, alături de alte limbi străine și și-a însușit prin cunoaștere și experiență, multe aspecte esențiale din buddhism.
Venerabilul Markus este invitat des să acorde învățături şi în alte ţări precum Austria, Elveția, Germania, Franța și totodată întreține relații de prietenie spirituală şi oferă sprijn, îndrumare tuturor celor care asistă la cursurile sale, și care dezvoltă interes și îi adresează întrebări. În paralel cu studiile budiste, a terminat Academia de Arte la Viena și dezvoltă proiecte și instalații de artă contemporană împreună cu fratele său.
Este o persoană modestă, cu multă determinare pe calea spirituală, înzestrat cu compasiune și înțelepciune, rodul a multor ani de studiu și practică. Învățăturile sale sunt transmise cu claritate, atenție la detalii și cu grijă față de ascultătorii săi. Este blând, onest și atitudinea lui senină și calmă transmite liniștea de care avem nevoie pentru a înțelege și aprofunda cu răbdare și interes învățăturile de antrenare a minții regăsite în buddhism.
Ce este un Bodhisattva? Un Bodhisattva este o ființă nobilă motivată de compasiune şi responsabilitate universală, care a generat bodhicitta, aspirația de a realiza cât mai rapid starea perfectă de Buddha, pentru a ajuta și elibera toate fiinţele din ciclul suferinţelor. Bodhisattva se oferă în serviciul ființelor printr-un altruism pur, neîntinat de egoism…și cultivă permanent cele șase perfecțiuni (dăruirea, etica, entuziasmul, răbdarea, concentrarea, înțelepciunea), alături de multe alte virtuţi şi mijloace eficiente și necesare pentru a curma suferinţele lumii.
Dacă ești interesat să descoperi care sunt practicile graduale ale unei astfel de ființe care aspiră la binele lumii, cum poți păși pe această cale nobilă și mai ales cum poţi aplica aceste învăţături în viaţa cotidiană spre binele tuturor, îți recomandăm din inimă acest eveniment.
Pe durata cursului, Ven. Jangchub Phuntsok (Markus Getzner) va răspunde la întrebările aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la Dharma și cum prin înțelegerea și integrarea practicilor unui Bodhisattva, putem să atingem o transformare spirituală și o fericire trainică pentru noi și ceilalți.
Conferința publică de Vineri 23 martie, este cu INTRAREA LIBERĂ!
Pe durata învățăturilor din week-end, 24-25 martie, pentru a acoperi cheltuielile organizatorice, sugerăm o donație de 150 RON/2 zile sau 80 RON/zi și mai include ceaiul, apa, fructele și alte ronțăieli din pauze. Persoanele care momentan nu dispun de fonduri necesare donației sugerate (studenți, persoane fără un loc de muncă, șamd.) dar își doresc să participe, sunt încurajați să contacteze organizatorii pentru a beneficia de bursele cu participare gratuită.
Program în weekend: 9:30–17:30, cu pauze scurte la intervale regulate de timp… și o pauză lungă pentru masa de prânz. Cei care vor participa la acest eveniment sunt rugați să consulte regulilede comportament. Adresa centrului este: Fabrica de Chibrituri nr. 16, Sect 4.
Despre noi
Asociaţia Rabten Compassionate Wisdom urmărește prin activitățile sale să sprijine și să încurajeze dezvoltarea compasiunii și a înțelepciunii în viețile noastre făcând cunoscute metodele vaste şi profunde regăsite în Buddhism. Citeşte mai departe.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.