Atunci când urmăm studiul Buddhismului, studiul Dharmei, este important să dezvoltăm o motivaţie corectă, şi de asemenea să ţintim scopul corect. Nu este ca atunci când studiem alte lucruri.
Din moment ce studiem Dharma, şi motivaţia noastră trebuie să corespundă cu Dharma. Asta pentru că Dharma nu este studiată numai pentru a cunoaşte mai mult, pentru a acumula mai multe cunoştinţe. Dharma este studiată pentru a obţine un câştig concret, şi nu orice fel de câştig, ci unul vast, cuprinzător, de care putem profita tot timpul.
Şi cum putem obţine un asemenea câştig vast? Prin a înţelege care sunt rădăcinile efective ale fericirii şi suferinţei noastre, şi prin a le transforma. Dacă, pe de o parte, nu înţelegem cauzele efective ale fericirii şi suferinţei şi dacă, pe de altă parte, le înţelegem însă nu producem transformarea necesară, atunci nu este posibil să obţinem acel câştig vast şi durabil, indiferent ce alte metode şi mijloace vom folosi.
Urmarea altor tipuri de studii nu are acest efect. Atunci când urmăm alte studii, învăţăm tot felul de lucruri; însă toate cunoştinţele pe care le obţinem nu au o asemenea relaţie directă cu cauzele efective ale fericirii şi suferinţei, ele nu pot aduce niciun câştig durabil. Este posibil ca printr-o asemenea cunoaştere să câştigăm ceva temporar, dar a obţine un rezultat etern este foarte dificil.
Care sunt cauzele efective ale fericirii şi suferinţei? Asta este explicat în Dharma; iar cum putem să lucrăm direct cu ele şi să le schimbăm – aceasta este esenţa Dharmei. Acesta este de asemenea motivul pentru care studiul Dharmei produce un rezultat tangibil şi de durată.
Uneori, noi credem că activităţile noastre obişnuite produc rezultate concrete şi reale, în timp ce activităţile legate de Dharma sunt ceva mai degrabă abstract şi sunt lipsite de rezultate concrete. Însă adevărul este că cineva care înţelege într-adevăr Dharma şi o aplică în practică în mod corect, obţine el însuşi (sau ea însăşi) cel mai bun rezultat tangibil.
Totuşi, dacă cineva consideră ca fiind Dharma ceva care are foarte puţin de a face cu Dharma adevărată, sau abordează Dharma într-un mod incorect, atunci există toate riscurile şi pericolele ca eforturile sale să fie complet inutile. Atunci, în loc de a obţine rezultate concrete şi benefice, persoana va sfârşi prin a irosi foarte mult timp şi energie pentru nimic.
Însă atunci când ne implicăm în adevărata Dharma într-un mod lipsit de greşeli, nimic nu ar putea produce rezultate mai măreţe decât practica acesteia, atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi.
Considerăm că o activitate are sens dacă ne îmbunătăţeşte experienţele fericirii şi prevenirea suferinţei; şi considerăm ceva ca nemeritând efortul, sau bun de nimic, dacă ne înrăutăţeşte situaţia. Nu există niciun alt criteriu relevant care să distingă între ceea ce are sens şi ceea ce este lipsit de sens, să distingă ceea ce este folositor de ceea ce este nefolositor.
Buddhismul nu este o tradiţie ciudată din nişte ţinuturi străine, nici o metodă de a fugi de propriile responsabilităţi, şi nici vreo colecţie de cuvinte goale de prin cărţi sau biblioteci. Deşi asemenea păreri sunt larg răspândite în zilele noastre, ele nu corespund cu adevărata semnificaţie a ceea ce este Buddhismul. Să încercăm să clarificăm această înţelegere greşită.
Atunci când vorbim despre Buddhism, ne referim la un subiect extraordinar de vast şi de profund. Eu cunosc numai o picătură din acest măreţ ocean de cunoaştere, dar totuşi vă prezint aici o introducere scurtă şi spontană a unor aspecte fundamentale ale Dharmei.
Atunci când înţelegem că experienţele fericirii şi suferinţei depind întrutotul de acţiunile proprii, ne vom strădui automat să ne corectăm comportamentul. Apoi, pentru a stabiliza acest efort, este necesar să ne îmblânzim mintea. Cât timp nu facem progrese în îmblânzirea minţii, oricât de mult am încerca să acţionăm în mod binefăcător şi să evităm acţiunile negative, nu vom prea reuşi.