Despre Răbdare – învățături, meditație și practică. Curs weekened la Cluj, 15-17 Noiembrie

Evenimentul deosebit la care vă invităm să participaţi va avea loc în perioada 15-17 Noiembrie, în compania rară a învățătorului călugăr buddhist Markus Getzner, care va susţine pentru prima dată la Cluj un curs de weekend cu tematica “Despre Răbdare – învățături, meditație și practică”.

Cursul va avea loc în studioul de yoga IKWE de pe strada Mihai Veliciu 9 (fosta Amurg) și va începe vineri 15 Noiembrie, ora 18, cu o seară introductivă, cu intrare liberă.

Menționăm că invitatul nostru va susţine în continuarea conferinţei de vineri seară, învăţături şi în weekend-ul ce va urma, 16-17 Noiembrie.

Învățăturile vor fi susținute în limba engleză, cu traducere în limba română, urmată de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Vom fi prezenți la eveniment și cu un stand de carte dedicat tematicii.

ACTUALIZARE: Având în vedere că s-a atins capacitatea maximă de găzduire a spațiului, am încheiat înscrierile la acest eveniment.

Există totuși posiblitatea unei liste de așteptare.
ACCESEAZĂ FORMULARUL AICI!

Ne puteți contacta și prin telefon 0740902092 (Nume+prenume și nr. de persoane). Mai multe detalii despre în josul paginii.

 

În decursul vieţii ne confruntăm cu multe situaţii dificile, cu suferinţe fizice și morale. În ultimul timp, pe măsură ce tehnologia avansează, lumea în care trăim pare că devine din ce în ce mai violentă şi agitată, atât prin vorbe, cât și prin fapte.

Răbdarea este cel mai bun mijloc de a depăși toate aceste condiţii adverse. Ea contribuie în mod direct la pacea, prietenia și armonia dintre oameni. Dintre toţi factorii perturbatori ai minţii, ura este cea mai periculoasă, iar răbdarea este antidotul ei direct, este apa care stinge focul mâniei.

Spunem “cu răbdarea trecem marea”…  Însă ce este această răbdare şi stare de calm la care râvnim cu toții și cum o putem atinge și spori în mintea noastră?

– Cum să ne păstrăm și să cultivăm răbdarea într-o societate și o vreme în care totul pare să se desfășoare pe repede înainte?

Ştim bine cum o atitudine răbdătoare şi îngăduitoare față de ceilalți ne va fi de mare folos, căci întâlnim frecvent greutăți și persoane care ne pun la încercare. Dacă suntem capabili să acționăm asertiv, vom evita să fim afectați și ne vom păstra o minte calmă și destinsă, dar, în același timp, prin înţelegere şi bunăvoinţă atitudinea interlocutorului poate fi calmată.

Oamenii stăpâniţi sunt răbdători oricât de provocatoare ar fi situaţia cu care se confruntă. Oamenii puternici se înarmează cu răbdare, stăruință de fier şi cu demnitate. Ei nu se tem la orice pas, nu împovărează pe toţi cei din jur cu grijile lor, nu se lasă uşor doborâţi. Recunoaștem un om valoros după capacitatea sa de a face faţă provocărilor cu zâmbetul pe buze şi cu o inimă binevoitoare.

– Cum să ne păstrăm totuşi cumpătul şi luciditatea minţii atunci când cineva ne insultă, ne face rău sau ne lovește… Cum să evităm a ne ieşi din fire, fără să mai reacționăm cu agresiune, pentru a lăsa spațiu să răspundem cu mai multă toleranță și înțelegere?

Orice am face, uneori nu vom putea împiedica pe unii sau pe alţii să ne spună cuvinte neplăcute ori să ne insulte. Singurul lucru pe care îl putem face este să ne protejăm controlându-ne mintea în așa fel, încât ea să nu devină afectată în stabilitatea ei lăuntrică.

De aceea, răbdarea este în general comparată cu bijuteria cea mai frumoasă cu care ne  putem împodobi. Podoaba răbdării este universală, iar valoarea ei estetică, incontestabilă. Pretutindeni ea inspiră respect faţă de cei care o purtăm și ne face demni de admiraţie. Prezența noastră devine astfel plăcută și râvnită de ceilalți.


Întrebări provocatoare? Pe durata acestei întâlniri, Ven. Markus va împărtăși din cunoașterea sa profundă și va răspunde la întrebările puse de participanți. În acest fel, el va încerca să ne ajute să perfecționăm practica răbdării și să descoperim potențialul infinit al acesteia – premisa unei fericiri autentice în viața noastră.

Astfel, prin exemplul personal al Ven. Markus, precum și prin învățăturile sale, vom avea oportunitatea rară să luăm contact cu o minte blândă ce poartă pecetea unei clarități luminoase.


Venerabilul Jangchub Phuntsok (Markus Getzner) a primit inițierea de călugăr buddhist în 1994, de la Venerabilul Lati Rinpoche (care a fost unul dintre consilierii filozofici ai Sfinției Sale Dalai Lama). Din 1991 studiază la Centrul de Înalte Studii Tibetane din Elveţia sub îndrumarea Ven. Maestru Gonsar Rinpoche şi a altor Maeştri cu experiență. Vorbește fluent limba tibetană și și-a însușit prin cunoaștere și practică, multe aspecte esențiale din buddhism.

Venerabilul Markus este o persoană modestă, cu multă determinare pe calea spirituală, înzestrat cu compasiune și înțelepciune, rod a multor ani de studiu și practică. Învățăturile sale sunt transmise cu claritate, sinceritate, atenție la detalii și cu grijă față de ascultătorii săi. Este blând,  binevoitor, iar atitudinea lui senină și calmă transmite liniștea de care avem nevoie pentru a înțelege și aprofunda cu răbdare și interes învățăturile de antrenare a minții regăsite în Învățăturile vaste și profunde ale lui Buddha.

Mai multe despre invitat în următorul interviu de mai jos acordat la TVR Cluj în urma invitației domnului Vasile Hotea-Fernezan, gazda emisiunii, căruia îi mulțumim foarte mult.



Costuri și alte detalii:

Seara introductivă de  Vineri 15 noiembrie, este cu INTRAREA LIBERĂ! Accesează formularul de înscriere online aici.

Pe durata învățăturilor din week-end, 16-17 Noiembrie, pentru a acoperi cheltuielile organizatorice, sugerăm o donație de 140 RON/2 zile sau 80 RON/zi ce mai include ceaiul, apa, fructele și alte ronțăieli din pauze. 

Program în weekend9:00–18:00, cu pauze scurte la intervale regulate de timp și o pauză mai lungă pentru masa de prânz. Ținuta este lejeră.

Persoanele care momentan nu dispun de fonduri necesare donației sugerate (studenți, persoane fără un loc de muncă, șamd.) dar își doresc să participe, sunt încurajați să contacteze organizatorii pentru a beneficia de bursele cu participare gratuită. 

Contact: info@rabten.ro sau la număr telefon 0740902092

Viziunea, conduita şi meditaţia corectă – cele trei aspecte esențiale ale practicii buddhiste

Vă invităm în perioada 6-8 septembrie la un nou curs de weekend la Centrul Seeds for Happiness cu tematicaViziunea, conduita şi meditaţia corectă – cele trei aspecte esențiale ale practicii buddhiste, învățături susținute de călugărul buddhist Gelong Jampa Lungtok, în grija căruia se află centrul Tashi Rabten, singura mănăstire buddhistă din Austria.

Evenimentul este dedicat publicului larg și este menit să vină în întâmpinarea omului modern ce caută să își educe mintea prin meditație, într-un spirit de compasiune și înțelepciune, pentru a cultiva pace lăuntrică și un stil de viață pozitiv și cu folos în societate.


Program pe scurt:
Vineri 6 Septembrie, 19:00-21:00 (seară introductivă, cu intrarea liberă)
Sâmbăta și duminică, 7-8 Septembrie, între orele 9:00-17:30, cu pauză de prânz între orele 12:00 – 14:00.


Adresa centrului: Str. Fabrica de Chibrituri, nr. 16

Prelegerile se vor ține în lb. engleză, cu traducere în lb. română, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Vom fi prezenți și cu stand de carte dedicat tematicii.

Înscrierea prealabilă este opțională, însă utilă pentru buna organizare! Vă mulțumim!

ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI

 

CCum reușesc mulți călugări buddhiști să zâmbească așa des, să își mențină mintea fericită, mulțumită și răbdătoare în fața încercărilor lumești?

Noi oamenii, la fel ca şi animalele, avem aceeaşi aspirație de a obţine fericirea şi de a fi liberi de suferinţă. Această dorinţă de a trăi fericirea şi de a nu simţi suferinţa este comună tuturor animalelor, până şi celor mai mărunte insecte.

De asemenea, toate fiinţele vii au acelaşi drept de a trăi fericirea şi de evita suferinţa și scopul unei practici spirituale este de îndeplini aceste aspirații comune.

Dacă rezumăm practicile fundamentale ale Buddhismului, putem vorbi despre: 1. viziune (Dristi), 2. comportament sau conduită (Charyā), şi 3. meditaţie (Bhāwanā).

De ce este necesar să avem o viziune pură şi corectă? Mintea noastră este lipsită de claritate şi numai prin dezvoltarea unei viziune pure putem obţine capacitatea de a vedea corect ceea ce este; putem afla adevărul în ceea ce ne privește și lumea ce ne înconjoară.

A avea însă doar o înțelegere corectă asupra realității nu ajută, dacă propria conduită nu este în acord cu ea. Astfel, conduita rămâne lucrul cel mai important. Din moment ce experienţele noastre de fericire şi suferinţă sunt rezultatul gândurilor, vorbelor și faptelor noastre, tipul de comportament pe care îl avem determină dacă vom experimenta fericirea sau suferinţa.

Experienţele noastre de fericire şi suferinţă nu răsar din filosofia noastră, ci din acţiunile noastre. De aceea este atât de important şi necesar să acţionăm într-o manieră corectă şi benefică, şi să evităm comportamentul distructiv. 

Odată ce am obţinut bazele unei viziuni corecte şi al unui comportament corect, practica meditaţiei poate fi foarte benefică și roditoare.

Este lipsit de folos să încercăm să practicăm vreun tip de meditaţie în absenţa bazelor viziunii pure şi a unei conduite corecte. Aceasta deoarece meditaţia nu este doar o simplă relaxare, ci este un antrenament treptat al minţii cu gânduri pozitive; astfel, mintea poate fi educată şi antrenată numai dacă avem claritatea viziunii pure şi dacă urmăm o conduită binefăcătoare, corectă.

Dacă, de exemplu, vrem să construim o casă, vom avea nevoie de terenul pe care să o construim şi de o fundaţie stabilă şi solidă; apoi, ne trebuie materiale de construcţie, cum ar fi cărămizile, lemnul şi aşa mai departe.

După ce avem terenul şi materialele, putem începe construcţia efectivă a casei, şi putem progresa de la o zi la alta. În acelaşi fel, avem nevoie de baza eticii corecte şi, odată ce am obţinut baza, avem nevoie de materialul care vine dintr-o viziune pură. Odată ce le avem pe acestea două putem începe cu succes construcţia casei, cu meditaţia – dezvoltarea pozitivă sau cultivarea graduală a minţii.

Cum ne poate apoi ajuta meditația în viața de zi cu zi? Multe persoane cred că meditația este doar o tehnică de relaxare, însă care este adevăratul înțeles? Cum putem discerne corect între ceea ce cunoaștem deja despre buddhism și meditație, pentru a separa mitul de realitate și învățătura autentică?!

Învățăturile celui Iluminat sunt bazate pe o logică impecabilă și transmise doar dintr-o compasiune și înțelepciune perfectă.

Care sunt totuși cauzele suferinței descrise de Buddha? Care sunt cauzele efective ale fericirii? Avem oare posibilitatea prin meditație și Dharma să eliminăm complet din propria minte cauzele suferinței și dezvolta doar cauzele fericirii autentice?


În cadrul acestui eveniment, distinsul nostru invitat va răspunde la întrebările aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la viziunea, conduita și meditația buddhistă și cum prin înțelegerea Dharmei, comoara Învățurilor lui Buddha, putem să atingem o transformare spirituală și o fericire trainică pentru noi și ceilalți.


Jampa Lungtok a avut bucuria de a fi prezent de mai multe ori în România și este o prezență care susține o continuă predare a învățăturii buddhiste în România și în Europa. Absolvent de studii superioare tehnice la ETH Zurich, în 1977 își începe cursurile de limbă tibetană și Dharma la mănăstirea buddhistă Rabten Choeling din Elveția, situată în apropierea lacului Geneva sub îndrumarea Venerabilului Maestru Geshe Rabten Rinpoche.

Venerabilul Jampa Lungtok este un om ce întruchipează multe virtuți și este înzestrat cu o cunoaștere profundă izvorâtă din propria experiență asupra culturii și învățăturii buddhiste. Ca și călugăr, pe parcursul a câtorva decenii, a avut prilejul și priceperea să traducă în Occident din limba tibetană în diferite limbi europene, cu precădere în limba germană, învățăturile a multor iluștri maeștrii tibetani ai secolului XX.

A desfășurat activități de traducere pentru o seamă de importanți Lama, inclusiv și pentru Sanctitatea Sa Dalai Lama, în perioada 1979-1995. În 1981 s-a implicat activ în deschiderea mănăstirii buddhiste Tashi Rabten din Austria. În prezent, este traducătorul și unul dintre discipolii apropiați ai Venerabilului Maestru Gonsar Tulku Rinpoche.

„Venerabilul Jampa Lungtok este un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul și Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernământ impecabil, o logică de fier, toate înfășurate și oferite cu compasiune, modestie și dorința de a ajuta.”

(Mihai Popa Radu, fondator Centrul Seeds for Happiness)

Costuri și alte detalii:

Seara de introducere de  Vineri 6 septembrie, este cu INTRAREA LIBERĂ!

Pe durata învățăturilor din week-end, 7-8 septembrie, pentru a acoperi cheltuielile organizatorice, sugerăm o donație de 140 RON/2 zile sau 80 RON/zi ce mai include ceaiul, apa, fructele și alte ronțăieli din pauze.

Persoanele care momentan nu dispun de fonduri necesare donației sugerate (studenți, persoane fără un loc de muncă, șamd.) dar își doresc să participe, sunt încurajați să contacteze organizatorii pentru a beneficia de bursele cu participare gratuită.

Contact: info@rabten.ro sau la număr telefon 0040 735 565 140

Program în weekend9:00–17:30, cu pauze scurte la intervale regulate de tim și o pauză mai lungă pentru masa de prânz. Cei care vor participa la acest eveniment sunt rugați să consulte regulile de comportament.  

Interviu realizat la invitația domnului Vasile Hotea-Fernezan de la Tvr Cluj
Interviu realizat la invitația domnului profesor Matei Georgescu

Co-organizatori: Editura HeraldCentrul Seeds for Happiness

 


Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche la Universitatea din Bucureşti

Vă invităm vineri seară 17 mai, ora 19:00 să participați la un eveniment aparte cel are ca invitat de onoare pe Lama Gonsar Tulku Rinpoche, care vine pentru prima dată la Universitatea din Bucureşti, fiind invitat în cadrul Programului de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii.

Tematica conferinței publice este: “Despre desăvârşire: ce înseamnă «starea de Buddha»?”.

Învățătura lui Buddha este o metodă care permite eliminarea completă și definitivă a tuturor suferințelor și obținerea fericirii ultime desăvârșite. În ce măsură este posibil acest lucru și cum putem dobândi această stare ultimă de realizare și trezire interioară? 

Dialogul își propune să pună în lumină dimensiunile vaste ale dezbaterii şi înţelegerii cu privire la desăvârşirea omului în viziunea buddhismului tibetan. Conferința va fi susținută în limba engleză, cu traducere în limba română, urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Evenimentul este propus și organizat prin binevoința dnei. profesor Madeea Axinciuc și al studenților de la Masteratul de Studii Religioase, din cadrul Facultății de Limbi şi Literaturi Străine. 

Conferința se va desfășura în Aula  Magna a Univ. din Bucureşti, Palatul Facultăţii de Drept (parter), Bd. M. Kogălniceanu nr. 36-46.

Înscrierea prealabilă la conferință este opțională, însă utilă pentru buna organizare! ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI

Cu toate că intrarea este liberă, ne puteți sprijini în funcție de posibilități prin donații la standul de carte, spre acoperirea cheltuielilor organizatorice în prezent cât și pentru alte evenimente în pregătire.


Evenimentul este deschis publicului larg şi se adresează studenţilor, cercetătorilor şi cadrelor didactice de la Universitatea din Bucureşti, dar şi tuturor celor care aspiră să își lărgească orizontul de cunoaștere, într-un spirit de compasiune și înțelepciune.

 

Lama Gonsar Tulku Rinpoche (n. 1949, în Tibet) a fost timp de 33 de ani discipolul lui Geshe Rabten Rinpoche, cel care la îndemnul actualului Dalai Lama, a devenit principalul fondator al unei tradiții pure şi complete a Dharmei în Europa. Maestrul Gonsar Rinpoche este unul dintre principalii fondatori ai Centrului de Înalte Studii Tibetane „Rabten Choeling” din Elveţia.

Gonsar Rinpoche a studiat îndelung doctrina lui Buddha şi transmite cunoașterea sa mai departe, atât ascultătorilor occidentali, cât şi celor tibetani, studenţilor laici şi călugărilor. El oferă cu regularitate învățături direct în limba franceză, engleză, germană sau tibetană, atât în centre de practică buddhistă din Europa, cât și în mari Universități din Germania, Elveția, Austria, șamd.

Născut în 1949 la Shigatse, într-o familie cu descendențe regale, la vârsta de 6 ani se înscrie la Mănăstirea Sera din Lhasa, Tibet, unde evoluează sub îndrumarea Venerabilului Geshe Rabten Rinpoche. Gonsar Tulku Rinpoche a primit învațătura direct de la Dalai Lama și de la alți maeștri consacrați.  


Moderatorul evenimentului: Prof. dr. Madeea Axinciuc este director fondator al Programului interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, desfăşurând activităţi de predare şi cercetare în domeniul filosofiei religiei, al religiei comparate şi al literaturii biblice. Prof. dr. Madeea Axinciuc este coordonatorul primului proiect academic de traducere neconfesională a Bibliei Ebraice în limba română.


Menționăm că invitatul nostru va susţine învăţături în weekendul 18-19 Mai, la Centrul Seeds for Happiness. Venerabilul Gonsar Rinpoche va preda pe perioada weekendului învățături ce au ca temă centrală luarea refugiului, cu alte cuvinte, atitudinea de a căuta ocrotire în cele Trei Nestemate (Buddha, Dharma și Sangha). Explicațiile vor fi pe baza unui text compus de marele maestru indian Atiśa Dīpamkara-śrī-jñāna.

Cu această ocazie, vom lansa duminică 18 mai în prezența autorului și o nouă carte despre practica Celor 21 Arya Tara”, un comentariu rar al Maestrului Gonsar Rinpoche cu privire la practica pentru sănătate, viaţă lungă şi prosperitate spirituală în legătura cu Buddha Arya Tara.

De asemenea, Ven. Maestrul este invitat să predea și în alte orașe din țară, importante centre universare precum Brașov, Cluj și Iasi.

Puteți regăsi programul complet aici.

ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI


Conferinţă publică la Cluj – Știința fericirii

Evenimentul deosebit la care vă invităm să participaţi va avea loc joi seară, 25 octombrie, ora 17:00, în compania de excepție a Venerabilului Maestru buddhist Jampa Lungtok, care vine pentru prima dată la Cluj-Napoca și care va susţine o conferinţă publică cu tematica “Știința fericirii”.

Conferința va avea loc în sala Nicolae Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Piața Unirii 30, etaj 1, intrare pe scările exterioare din partea stângă a clădirii), iar intrarea este liberă. Evenimentul va fi moderat de prof. dr. Psih. Daniel David (Universitatea Babeş-Bolyai), autorul monografiei ”Psihologia Poporului Român” și unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din România.

Conferința este organizată cu sprijinul Cluj Center for Indian Studies at UBB și Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

Conferința va fi susținută în lb. engleză, cu traducere în lb. română, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Vom fi prezenţi şi cu stand de carte și de asemenea, vă anunțăm că evenimentul va fi transmis live pe pagina Prietenii Editurii Rabten, începând cu ora 18:30.


Datorită numărului mare de înscrieri primite și locurilor limitate, din păcate în acest moment închidem înregistrarea la conferință. Locurile libere rămase vor fi ocupate pe principiul primului venit. Telefon contact Natalia Ciobanu 0040 740 902 092 sau pe mail info@rabten.ro


Evenimentul pe care vi-l aducem în atenție abordează o temă – cheie precum cultivarea fericirii, prin a cărei înțelegere corectă putem dezvola cu ușurință virtuți trainice, sprijin pentru provocările de zi cu zi și pentru o viață mai bună.

Calea arătată în buddhism are un mesaj universal valabil și este benefică pentru toți cei care aspiră la fericire, indiferent de cultura sau religia căreia aparțin.

Atât știința occidentală, cât și filosofia buddhistă au printre obiective comune înțelegerea realității, cunoașterea minții, de care depinde felul în care percepem și experimentăm realitatea. De asemenea, ambele perspective caută să cerceteze și să pună la dispoziția oamenilor modalități concrete pentru a cultiva o viață mai împlinită, mai fericită.

Fără îndoială, fericirea este un subiect de interes pentru toată lumea. Ce înseamnă totuși bucuria de a trăi?

Putem descifra știința fericirii? Ce este această fericire la care râvnim cu toții de dimineața până seara și cum o putem obține? Cum să ne menținem mintea constant fericită, zâmbitoare, mulțumită, răbdătoare, abilă în fața provocărilor din viața cotidiană?

– Ce anume este fericirea? Cum să dobândim o stare de bine și pace interioară necondiționată de circumstanțele exterioare? Ca și cum am rămane “uscați” și “calzi” în ciuda faptului că suntem în furtună, este rece afară și plouă torențial?

– Care sunt cauzele fericirii și cum pot acestea să fie potențiate?
– Este bine să avem fericirea ca deziderat?

– Ne putem simți uneori apăsați de gânduri negre. Care sunt pașii necesari pentru a ne menține mintea curată și liberă de gândurile rele, pentru a le spori pe cele bune, sursa bunăstării tuturor?

– Cum această știință a fericirii ne poate sprijini și îndruma, precum un prieten de nădejde, atunci când avem nevoie?

Întrebări provocatoare, nu? Chiar există o “știință” a fericirii?  Însă cum și de ce este nevoie de educarea minții în acest sens? De unde și cum să începem?

Descoperirile în domeniul științei (psihologiei) vin, în cele mai multe cazuri, să confirme ceea ce Buddha a arătat limpede acum 2500 de ani – că principalele cauze ale suferinței și fericirii ființelor nu se găsesc în afara lor, ci în mintea lor.


În cadrul acestei conferințe Ven. Maestru Jampa Lungtok va răspunde întrebărilor aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la știința fericiri și cum prin cunoașterea dobândită pe baza Învățăturilor lui Buddha, putem cultiva calități pentru a trăi cu sens, contribuind astfel la o veritabilă transformare spirituală și la o fericire trainică pentru noi și ceilalți.


Distinsul Maestru călugăr buddhist Jampa Lungtog (Helmut Gassner) este născut în 1954 în Austria, la Bregenz, și beneficiază de o educaţie occidentală până la vârsta de 23 de ani când se dedică apoi studiului Dharmei, devenind călugăr practicant al buddhismului tibetan.

La scurt timp după absolvirea studiilor superioare tehnice la prestigioasa Universitate ETH Zürich, a fost timp de 15 ani primul traducător în limba germană al Sfinţiei Sale Dalai Lama şi a continuat să traducă pentru mari maeştri precum Gheşe Rabten Rinpoche şi Gonsar Tulku Rinpoche fiind şi unul dintre discipolii lor apropiaţi. În prezent este directorul spiritual al mănăstirii buddhiste Tashi Rabten din Austria.

A susținut prelegeri la universități de renume din Europa (Austria, Germania, Elvetia, Franța, etc.), legătura cu mediul academic fiind una continuă şi, în acelaşi timp, novatoare, prin abordările interdisciplinare care propun un dialog creator între buddhism şi ştiinţă.

„Venerabilul Jampa Lungtok este un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul și Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernământ impecabil, o logică de fier, toate înfășurate și oferite cu compasiune, modestie și dorința de a ajuta.” (Mihai Popa Radu, fondator Centrul Seeds for Happiness)

„Venerabilul Jampa Lungtok este un amestec de bunătate și de claritate în gândire, astfel încât orice întâlnire cu el devine memorabilă. ” (extras interviu, Cotidianul Adevărul)

Mai multe detalii despre invitat, în cadrul interviului de mai jos, realizat de către dl.  Prof. Matei Georgescu în cadrul televiziunii TVh, în luna mai 2015.


Afișul oficial al evenimentului. Mulțumim partenerilor și colaboratorilor noștri!


Vă mulțumim și sperăm să ne vedem la eveniment!

                               

 

Conferință la Brașov – Gândirea științifică occidentală și tradiția buddhistă

Asociaţia Prietenii Editurii Rabten are onoarea să vă invite luni seară 22 octombrie, între orele 18:30 și 20:30, la o conferinţă publică cu titlul “Gândirea științifică occidentală și tradiția buddhistă” în compania de excepție a Maestrului Jampa Lungtog, călugăr buddhist de la Centrul de Înalte Studii Tibetane Rabten Choeling din Elveţia.

Evenimentul va avea loc în sala „Patria” a Filarmonicii Brașov de pe Bulevardul 15 Noiembrie, nr. 50A, iar intrarea este liberă. Evenimentul este organizat cu sprijinul Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, reprezentat de prof. univ. dr. Adrian Lăcătuș.

Conferința va fi susținută în lb. engleză, cu traducere în lb. română, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Vom fi prezenţi şi cu stand de carte și de asemenea, vă anunțăm că evenimentul va fi transmis live pe pagina Prietenii Editurii Rabten, începând cu ora 18:30.


Înscrierea prealabilă la conferință este opțională, însă utilă pentru buna organizare.
              ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI


Prin acest eveniment multicultural ne propunem să creăm o punte de legătură între gândirea științifică occidentală, bazată pe obiectivitate, și cea a tradiției buddhiste, bazată atât pe logică, cât și pe un proces profund de contemplare, pentru a înțelege mai bine realitatea ce ne înconjoară și cum pe baza acestei înțelegeri putem trăi o viață cu rost și dobândi o fericire durabilă.

Omul modern se raportează la lumea înconjurătoare şi la experienţe prin prisma unui tip de înţelegere pe care l-a adus cu sine evoluţia ştiinţei din ultimele decenii. Încercarea de a înţelege lumea și fenomenele din jur începe încă din anii fragezi ai copilăriei, însă mai târziu, prin intermediul educaţiei şi studiului, se transformă într-o gândire bazată în mare parte pe ştiinţele naturale. Această căutare  este și una din temele principale ale multor filosofii și religii.

– Există un miez fundamental comun între știința occidentată și tradiția buddhistă?
– Legile naturii exclud miracolele nemăsurabile dincolo de materie?
– Cum putem să ne îmbunătățim calitatea vieții și cum să ne lărgim spectrul cunoașterii apelând la știință și spiritualitate?

– Care este scopul existenței? Există o menire mai înaltă în această vastă manifestare sau totul este aleatoriu conform teoriei Big Bang?
– Poate știința să ofere o explicație completă, exclusiv naturală, pentru credințele morale și religioase?
– Există argumente științifice solide în favoarea existenței unor legi morale universale precum legea karmei, a cauzei și efectului, după care să ne ghidăm viața?  

Deşi aparent opuse ca abordare, printr-o analiză mai profundă, ştiinţele şi filosofiile acestei lumi recurg deseori una la uneltele celeilalte pentru a putea explica sau descrie realitatea în care trăim.

În culturile orientale se poate observa uneori mai lesne această întrepătrundere, iar tradiția buddhistă este un exemplu elocvent în acest sens, abordând cunoașterea la intersecția dintre gândirea filosofică și cea ştiinţifică.

Putem considera că tradiția buddhistă diferă de știință, aceasta din urmă mizând pe raţionamente, măsurători, evaluări, failibilism, și multe altele, iar Învățăturile lui Buddha axându-se mai mult pe sondările gândirii contemplative.


În cadrul acestui curs Ven. Maestru Jampa Lungtok va răspunde întrebărilor aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la știința occidentală și cum prin cunoașterea dobândită pe baza Învățăturilor lui Buddha, putem cultiva calități pentru a trăi cu sens, contribuind astfel la o veritabilă transformare spirituală și la o fericire trainică pentru noi și ceilalți.


Pentru a discuta despre asemănările şi diferenţele procedeelor de
analiză şi cunoaştere ale gândirii ştiinţifice occidentale şi ale gândirii filosofice tibetane l-am invitat pentru a răspunde întrebărilor cadru pe unul dintre puţinii oameni care le întrupează simultan pe ambele.

Distinsul Maestru călugăr buddhist Jampa Lungtog (Helmut Gassner) este născut în 1954 în Austria, la Bregenz, și beneficiază de o educaţie occidentală până la vârsta de 23 de ani când se dedică studiului Dharmei, devenind călugăr practicant al buddhismului tibetan.

La scurt timp după absolvirea studiilor superioare tehnice la prestigioasa Universitate ETH Zürich, a fost timp de 15 ani primul traducător în limba germană al Sfinţiei Sale Dalai Lama şi a continuat să traducă pentru mari maeştri precum Gheşe Rabten Rinpoche şi Gonsar Tulku Rinpoche fiind şi unul dintre discipolii lor apropiaţi. În prezent este directorul spiritual al mănăstirii Tashi Rabten din Austria.

A susținut prelegeri la universități de renume din Europa (Austria, Germania, Elvetia, Franța, etc.), întreținând o legătura constantă cu mediul academic.

Această conferinţă vine ca o continuare a discuţiei începute anul trecut, când distinsul maestru Gonsar Tulku Rinpoce a tinut o prelegere în Aula Magna a Universităţii Transilvania, introdus de profesorii Ștefan Ungurean şi Adrian Lăcătuş, de la Universitatea Transilvania.

„Venerabilul Jampa Lungtok este un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul și Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernământ impecabil, o logică de fier, toate înfășurate și oferite cu compasiune, modestie și dorința de a ajuta.” (Mihai Popa Radu, fondator Centrul Seeds for Happiness)

„Venerabilul Jampa Lungtok este un amestec de bunătate și de claritate în gândire, astfel încât orice întâlnire cu el devine memorabilă. ” (Cotidianul Adevărul)

Mai multe detalii despre invitat, în cadrul interviului de mai jos, realizat de către dl.  Prof. Matei Georgescu în cadrul televiziunii TVh, în luna mai 2015.


Afișul oficial al evenimentului. Mulțumim partenerilor și colaboratorilor noștri!

Vă mulţumim mult şi sperăm să ne vedem cu bine la conferinţă!

                               

Conferinţă la București – “Știința minții și cultivarea virtuților”

Evenimentul aparte la care vă invităm să participaţi va avea loc vineri seară, 19 octombrie, ora 19:00, în compania de excepție a Ven. Maestru buddhist Jampa Lungtok, care va susţine la Bucureşti o conferinţă publică cu tematica “Știința minții și cultivarea virtuților”.

Conferința vaavea loc în  sala Studio a Universităţii „Spiru Haret” (zona Universitate, intrarea din str. Doamnei nr. 13), iar intrarea va fi liberă. Evenimentul este organizat cu sprijinul binevoitor al dlui prof. univ. Matei Georgescu.

Învățăturile vor fi susținute în lb. engleză, cu traducere în lb. română, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Vom fi prezenţi şi cu stand de carte și de asemenea, vă anunțăm că evenimentul va fi transmis live pe pagina Prietenii Editurii Rabten, începând cu ora 18:30.


Înscrierea prealabilă la conferință este opțională, însă utilă pentru buna organizare!
ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI


Vă reamintim că invitatul nostru va susţine învăţături şi în weekend-ul 20-21 octombrie, la Centrul Seeds for Happiness, cu tematica Viața, moartea și renașterea”. După aceea Venerabilul Jampa este invitat să predea și în alte centre universitare precum la Brașov, Iași și Cluj, vezi info la rubrica evenimente.


Calea arătată în buddhism are un mesaj universal valabil și este benefică pentru toți cei care aspiră la fericire, indiferent de cultura sau religia căreia aparțin. 

Evenimentul este dedicat publicului larg și este menit să vină în întâmpinarea omului modern ce caută să își dezvolte propria minte într-un spirit de compasiune și înțelepciune, în armonie cu ființele și societatea.

Atât știința occidentală, cât și filosofia buddhistă au printre obiective comune înțelegerea realității și cunoașterea minții, de care depinde felul în care percepem și experimentăm realitatea.

– Există o “știință” a minții ?  Cum și de ce este nevoie sa ne educăm în acest sens? Apelând la înțelepciunea lui Buddha, cum să ne stăpânim mintea și să dobândim o fericire durabilă, mult râvnită?

– Cum să ne observăm corect mintea și de unde să începem? Cum prin acest proces de introspecție vom putea menține o mintea pozitivă, câștiga claritate și control asupra gândurilor rele?

– Ne putem simți uneori asupriți de gânduri negre. Care sunt pașii necesari pentru a ne menține mintea curată și liberă de gândurile rele, pentru a spori pe cele bune?

Evenimentul pe care vi-l aducem în atenție abordează o temă – cheie precum cunoașterea minții, prin a cărei înțelegeri corecte putem cultiva cu ușurință virtuți trainice, de sprijin pentru provocările de zi cu zi și o viață mai bună.

De-a lungul secolului al XX-lea, şi mai ales în prezent, renumiți oameni de știință şi filosofi din Occident au remarcat neajunsurile concepțiilor strict materialiste, exprimând necesitatea lărgirii orizontului cunoașterii, prin luarea în considerare a multimilenarului tezaur al spiritualității, păstrat și contemplat în Orient.

Mintea și funcțiile ei reprezintă o temă comună religiilor şi filosofiei, întrucât constituie sursa tuturor trăirilor noastre, însăşi caracteristica ce distinge fiinţele de restul fenomenelor. Tocmai pentru că posedă minte, fiinţele, indiferent de forma şi mărimea lor, ocupă primul loc în învățătura lui Buddha. “ (Lama Gonsar Tulku Rinpoche).

Buddha a arătat limpede cum principalele cauze ale suferinței și fericirii ființelor nu se găsesc în afara lor, ci în mintea lor.

Înțelegând mintea, vom putea remarca cum apar diferite stări pozitive și negative și modul în care acestea, la rândul lor, condiționează calitatea gândurilor, vorbelor și faptelor noastre. Astfel, conform acestei înțelegeri vom reuși să ne stăpânim mintea, să înlăturăm gândurile rele, și să cultivăm virtuțile necesare pentru eliminarea suferinței şi dobândirea fericirii.

Pe măsură ce sporim calitățile în propria minte, acestea devin un fel de leac intern direct asupra suferinţelor şi cauzelor acestora. Când ne sporim iubirea față de ființe, răbdarea, generozitatea, compasiunea şi înțelepciunea, acestea devin virtuți prețioase, ce păzesc mintea de suferințe. Cu cât forţa, potenţialul, stabilitatea acestor factori pozitivi predomină, cu atât mai mult vor contribui la diminuarea celor negativi (ura, invidia,  trufia, zgârcenia, gelozia, șamd.)… precum un antidot ce lucrează în mod direct și eficient din interior asupra bolii. 


În cadrul acestui curs Ven. Jampa Lungtok va răspunde întrebărilor aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la stiința minții și cum prin cunoașterea lăuntrică a minții, putem cultiva calități pentru a trăi cu sens, contribuind astfel la o veritabilă transformare spirituală și la o fericire trainică pentru noi și ceilalți.


Jampa Lungtok (Helmut Gassner) a avut bucuria de a fi prezent de mai multe ori în România și este una dintre prezențele buddhiste care susțin o continuă predare a Învățăturii buddhiste în România și în Europa. Absolvent de studii superioare tehnice la ETH Zurich, în 1977,  își începe cursurile de limbă tibetană și Dharma la mănăstirea budistă Rabten Choeling din Elveția, situată în apropierea lacului Geneva sub îndrumarea Venerabilului Maestru Geshe Rabten Rinpoche, și care a sărbătorit recent deja 40 de ani de la înfințare.

A desfășurat activități de traducere pentru o seamă de importanți Lama, inclusiv și pentru Sanctitatea Sa Dalai Lama, în perioada 1979-1995. În 1981 s-a implicat activ în deschiderea mănăstirii buddhiste Tashi Rabten din Austria. În prezent, este traducătorul și unul dintre discipolii apropiați ai Venerabilului Maestru Gonsar Tulku Rinpoche.

„Venerabilul Jampa Lungtok este un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul și Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernământ impecabil, o logică de fier, toate înfășurate și oferite cu compasiune, modestie și dorința de a ajuta.” (Mihai Popa Radu, fondator Centrul Seeds for Happiness)

„Venerabilul Jampa Lungtok este un amestec de bunătate și de claritate în gândire, astfel încât orice întâlnire cu el devine memorabilă. ” (Cotidianul Adevărul)

Mai multe detalii despre invitat, în cadrul interviului de mai jos, realizat de către dl.  Prof. Matei Georgescu în cadrul televiziunii TVh, în luna mai 2015.


     Afișul oficial al evenimentului. Mulțumim partenerilor și colaboratorilor noștri!

Vă mulțumim și sperăm să ne vedem la eveniment!

                                       

 

“Viața, moartea și renașterea” – învățături și explicații detaliate

Vă invităm în perioada 20 octombrie – 21 octombrie la un nou curs pe perioada weekendului la Centrul Seeds for Happiness cu tematica “Viața, moartea și renașterea”, prelegeri deschise susținute de călugărul buddhist Gelong Jampa Lungtok, în grija căruia se află centrul Tashi Rabten, unica mănăstire buddhistă din Austria.

Vizita Maestrului la București începe cu o prelegere publică, vineri seară, 19 octombrie, ora 19:00, la Univ. Spiru Haret cu tematica “Știința minții și cultivarea virtuților”. Conferința va avea loc în  sala Studio a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti (zona Universitate, intrarea din str. Doamnei nr. 13), iar intrarea este liberă.

După învățăturile acordate la București, Venerabilul Jampa este invitat să predea și în alte centre universitare precum la Brașov, Iași și Cluj, vezi info la noi pe site, rubrica evenimente în curs.


 Înscrierea prealabilă la conferință este opțională, însă utilă pentru buna organizare!
ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI


O temă mereu actuală, moartea este comună tuturor religiilor și filosofiilor, iar mai toți marii înțelepți ai acestei lumi au contemplat la inevitabilitatea morții, apoi, pătrunși de acest adevăr au depus eforturi considerabile pentru a valorifica viața într-un mod cât mai pozitiv, dobândind realizări spirituale importante.

Știm că viața pe care o avem este prețioasă prin simplul fapt că este scurtă și trecătoare, iar mai devreme sau mai târziu cu toții ne vom confrunta cu moartea și de acest fenomen cert, din păcate, nici cei mai buni doctori din lume nu ne pot proteja.

– Cum putem prin conștientizarea momentului inevitabil al morții să ne valorificăm viața, să prioritizăm ce este esențial și să evităm a ne irosi timpul prețios pe care încă îl avem la dispoziție?

Suntem atât de prinși de tumultul vieții, încât tratăm superficial moartea, uităm că ni se va întâmpla și nouă. Multora nu le place să se gândească la moarte, pentru că ceea ce nu cunosc îi sperie. Azi suntem în viață, însă mâine poate să ne fie ultima zi pe pământ… așa cum însuși Buddha a înțeles, omul se va întâlni inevitabil pe parcursul vieții cu boala, îmbătrânirea și moartea.

Pe durata evenimentului, vom putea cugeta și afla răspunsuri la întrebările – cadru de mai jos sub semnul cărora va sta dialogul la care sunteţi invitaţi să luaţi parte:

– Cum să trăim și să valorificăm fiecare zi ca şi cum ar putea fi ultima?
– Care sunt etapele prin care o persoană trece înainte de a muri și după?

– Ce urmează “dincolo”? Există viață după moarte? Dacă da, atunci ce continuă? Cum și de ce vom renaște într-o altă existență?
– Ce determină destinul vieții noastre următoare?
– Care sunt beneficiile acestor reflecții? Putem scăpa de teama iminientă a morții?
– Cum să ne schimbăm felul de a ne raporta la realitate și pe baza acestor reflecții să ne îmbunătățim relațiile cu cei din jur?

Buddha în nemărginita lui compasiune și înțelepciune a lăsat Învățături valoroase și precise cu privire la procesul morții, pentru ca noi să putem conștientiza și să ne pregătim deja din timpul vieții pentru moarte și ce urmează mai departe.

Uitând să reflectăm la trecerea rapidă a vieții apare riscul să ne pierdem în activități banale, să nu ținem cont de consecințele faptelor noastre și chiar să ne pierdem entuziasmul pentru ce contează cu adevărat. Cu toate că dispunem de un potențial nelimitat de dezvoltare spirituală, acaparați uneori de confuzie sau neînțelegeri cu ceilalți, inerție și nepăsare, ne lipsește efortul susținut și energia de a ne angaja în acțiuni pozitive și astfel se întâmplă să amânăm de pe o zi pe alta împlinirea aspirațiilor noastre înalte, până poate deveni prea târziu.

Asemenea piedici sunt ușor eliminate dacă reflectăm corect la prețioasa existență umană ce o posedăm, scurgerea timpului și moarte.

Aceste reflecții tratate cu seriozitate ne pot stimula mintea și ne vor asigura dezvoltarea înțelepciunii și reușitei în viață, evitând comportamentele negative și implicându-ne cu bucurie în acțiuni pozitive. Cugetând astfel, stări negative ale minții precum îngâmfarea, ura și invidia față de alte persoane se vor diminua și vor fi înlocuite de modestie, grijă, iubire și compasiune reală față de semenii noștri.

Conștientizând că și ceilalți sunt supuși în mod inevitabil procesului morții ne vom spori empatia și ne vom simți mai apropiați de celelalte ființe, respectul și prietenia față de oameni va spori, iar animozitățile vor fi reduse considerabil. De aceea Buddha a spus:

“Dintre toate urmele pe care le lasă animalele, cea a elefantului e cea mai mare… dintre toate conștientizările, atenția asupra morții și impermanenței este cea mai folositoare.”

Teama  survenită în urma acestor reflecții este necesară. De exemplu, ne putem îngrijora că după ce vom muri vom lăsa în urmă bogățiile, ne vom despărți de cei dragi, șamd. , însă teama care ia naștere dintr-o contemplație matură asupra morții este mult mai profundă și se referă la grija de a nu irosi oportunitatea prețioasă pentru a înfăptui binele și a ne asigura un destin fericit pe mai departe.

Vă invităm așadar la acest eveniment aparte, pentru a descoperi cum doar această conștientizare a morții, ne va orienta viața spre adoptarea unei atitudini corecte de gândire și comportament în viața de zi cu zi pentru a trăi în pace cu sine și ceilalți.


Reflecții și întrebări provocatoare, nu?

În cadrul acestui curs Ven. Jampa Lungtok va răspunde întrebărilor aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la moarte și cum prin înțelegerea impermanenței vieții, putem trăi cu sens, contribuind astfel la o veritabilă transformare spirituală și la o fericire trainică pentru noi și ceilalți, atât în această viață cât și în următoarele care vor urma.

Prelegerile se vor ține în lb. engleză, cu traducere în lb. română, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Vom fi prezenți la eveniment și un stand de carte dedicat tematicii.


Jampa Lungtok (Helmut Gassner) a avut bucuria de a fi prezent de mai multe ori în România și este una dintre prezențele buddhiste care susțin o continuă predare a Învățăturii buddhiste în România și în Europa. Absolvent de studii superioare tehnice la ETH Zurich, în 1977,  își începe cursurile de limbă tibetană și Dharma la mănăstirea budistă Rabten Choeling din Elveția, situată în apropierea lacului Geneva sub îndrumarea Venerabilului Maestru Geshe Rabten Rinpoche, care a sărbătorit recent deja 40 de ani de la înfințare.

A desfășurat activități de traducere pentru o seamă de importanți Lama, inclusiv și pentru Sanctitatea Sa Dalai Lama, în perioada 1979-1995. În 1981 s-a implicat activ în deschiderea mănăstirii budiste Tashi Rabten din Austria. În prezent, este traducătorul și unul dintre discipolii apropiați ai Venerabilului Maestru Gonsar Tulku Rinpoche.

„Venerabilul Jampa Lungtok este un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul și Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernământ impecabil, o logică de fier, toate înfășurate și oferite cu compasiune, modestie și dorința de a ajuta.” (Mihai Popa Radu, fondator Centrul Seeds for Happiness)

„Venerabilul Champa Lungtok este un amestec de bunătate și de claritate în gândire, astfel încât orice întâlnire cu el devine memorabilă. ” (Cotidianul Adevărul)

Mai multe detalii despre invitat, în cadrul interviului de mai jos, realizat de către dl. Prof. Matei Georgescu în cadrul televiziunii TVh, în luna mai 2015.


Costuri și înscriere:

ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI

  • Conferința publică de Vineri, 19 octombrie, este cu INTRAREA LIBERĂ!
  • Pe durata învățăturilor din week-end, 20 octombrie – 21 octombrie, pentru a acoperi cheltuielile organizatorice, sugerăm o donație de 130 RON/2 zile sau 70 RON/zi și mai include ceaiul, apa, fructele și alte ronțăieli din pauze.
  • Persoanele care momentan nu dispun de fonduri necesare donației sugerate (studenți, persoane fără un loc de muncă, șamd.) dar își doresc să participe, sunt încurajați să contacteze organizatorii pentru a beneficia de bursele cu participare gratuită.
  • Program în weekend: 9:30–17:30, cu pauze scurte la intervale regulate de timp… și o pauză lungă pentru masa de prânz. Cei care vor participa la acest eveniment sunt rugați să consulte regulile de comportament.  Adresa este: Fabrica de Chibrituri nr. 16, Sect 4.

    Afișul oficial al evenimentelor de la BucureștiVă mulțumim și sperăm să ne vedem la eveniment!

       

Pentru mai multe detalii şi înscrieri vă rugăm să ne scrieți la adresa: info@rabten.ro


Răbdarea – o virtute fără seamăn. Cum să o sporim în viața cotidiană.

Evenimentul aparte la care vă invităm să participaţi va avea loc vineri seară 23 martie, ora 19:00, în compania de excepție a Ven. Maestru buddhist Markus Getzner, care va susţine pentru prima dată la Bucureşti o conferinţă publică cu tematica “Răbdarea – o virtute fără seamăn. Cum să o sporim în viața cotidiană”.

Prelegerile se vor ține în lb. engleză, cu traducere în lb. română, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Vom fi prezenţi şi cu stand de carte!

Intrarea la conferinţă este liberă şi va avea loc în  sala Studio a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti (zona Universitate, intrarea din strada Doamnei nr. 13). Evenimentul este organizat cu sprijinul binevoitor al dlui Prof. Univ. Matei Georgescu, căruia îi mulţumim mult.

Pentru cei dintre voi care nu vor putea ajunge la conferința publică de vineri seară sau care locuiesc în alte orașe din țară, vă anunțăm că evenimentul va beneficia începând cu ora 19:00 și de transmisie Facebook live pe pagina Rabten Compassionate Wisdom.

Vă reamintim că invitatul nostru va susţine în continuarea conferinţei, învăţături şi în weekend-ul 24-25 martie, la Centrul Seeds for Happiness, despre Cum să integrăm practica unui Bodhisattva în viaţa cotidiană. Vă puteţi înscrie la acest eveniment în formularul de jos.


Pentru mai multe amănunte cu privire la invitat şi tematică, vă rugăm citiți cu atenție în josul paginii. Înscrierea prealabilă la conferință este opțională, însă utilă pentru buna organizare!
ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI
Invită-ți prietenii la eveniment pe Facebook de aici


Venerabilul Jangchub Phuntsok (Markus Getzner) se va afla pentru a șasea oară în România și a primit inițierea ca și călugăr budist în 1994, de la Venerabilul Lati Rinpoche (care a fost unul dintre consilierii filozofici ai Sfinției Sale Dalai Lama). Din 1991 studiază la Centrul de Înalte Studii Tibetane din Elveţia sub îndrumarea Ven. Maestru Gonsar Tulku Rinpoche şi a altor Maeştri cu experiență. Vorbește fluent limba tibetană, alături de alte limbi străine și și-a însușit prin cunoaștere și experiență, multe aspecte esențiale din budism.

Ven. Markus este invitat des să acorde învățături şi în alte ţări precum Austria, Elveția, Germania, Franța… și totodată întreține relații de prietenie spirituală şi oferă îndrumare tuturor celor care asistă la cursurile sale, și care apoi dezvoltă interes și îi adresează întrebări. În paralel cu studiile budiste, a terminat Academia de Arte la Viena și dezvoltă proiecte și instalații de artă contemporană împreună cu fratele său.


Detalii pe larg despre tematică

În decursul vieţii, ne confruntăm cu multe situaţii dificile, suferinţe fizice și morale…, iar în ultimul timp  pe măsură ce tehnologia avansează, lumea în care trăim pare că devine din ce în ce mai violentă şi agitată, atât prin vorbe cât și prin fapte.

Ori, răbdarea este cel mai bun mijloc de a depăși toate aceste condiţii adverse și contribuie direct la pacea și armonia dintre oameni. Dintre toţi factorii perturbatori ai minţii, ura este cea mai periculoasă și răbdarea este antidotul ei direct, este apa care stinge focul urii. Spunem “cu răbdarea trecem marea”…  Însă ce este această răbdare şi stare de calm la care râvnim cu toții și cum o putem obține și spori în mintea noastră? Cum să facem faţă când ne simţim sub presiune şi stres, când avem nevoie de stăruință într-o lucrare grea și de lungă durată sau de perseverență şi tenacitate când învăţăm ceva nou?

Practicarea răbdării este sursă de bucurie, calm și armonie, pentru sine și pentru alţii. Ea constă în a nu fi perturbaţi atunci când ne confruntăm cu situaţii dificile, a nu ne enerva și a nu ne lăsa pradă mâniei, ci a ne păstra calmul, a nu permite să ni se tulbure liniștea interioară a minţii. (Geshe Rabten Rinpoche, din volumul Comorile Dharmei)

Cum să ne păstrăm totuşi cumpătul şi luciditatea minţii atunci când cineva ne insultă, ne face rău sau ne lovește… Cum să evităm a ne ieşi din fire, fără să mai reacționăm violent…ca apoi să  nu regretăm?…  Când înţelegem că celalalt este de asemenea dictat de emoţii negative şi este lipsit de control asupra minţii precum noi, oare mai rămân motive să ne enervăm? Oare cum putem acţiona cu mai multă toleranţă și compasiune?

Întrebări provocatoare, nu?

Ştim bine cum în viaţa de zi cu zi o atitudine răbdătoare şi îngăduitoare față de ceilalți ne va fi de mare folos, căci vom întâlni adesea situaţii și  împrejurări adverse, persoane care încearcă să ne pună la încercare. Dacă suntem capabili să nu reacţionăm negativ, nu numai că vom evita să fim perturbați și ne vom păstra o minte calmă și destinsă, dar, în același timp, prin înţelegere şi bunăvoinţă vom calma și agresivitatea adversarului.

Oamenii stăpâniţi sunt răbdători, oricât de provocatoare ar fi situaţia cu care se confruntă. Oamenii puternici se înarmează cu rabdare de fier şi cu demnitate, nu se plâng la orice pas, nu împovărează pe toţi cei din jur cu grijile lor, nu se lasă uşor doborâţi. Recunoşti un om valoros dupa capacitatea lui a face faţă provocărilor cu zâmbetul pe buze şi cu o minte lucidă.

Când avem de-a face cu un coleg sau un şef agresiv, vecin sau partener, etc… prima reacţie şi tendinţă este să dorim să îi schimbăm, să îi ajutăm, însă fără iscusinţă devine după ştim riscant, deoarece le putem alimenta mai mult furia și din păcate neînțelegerile pot continua. O  variantă ar fi mai degrabă să facem faţă mai întâi cu succes  pe interior prin răbdare, atât agresiunii, cât şi stărilor de frustrare şi anxietate care se ivesc în noi.

Orice am face, uneori nu vom putea împiedica pe unii sau pe alţii să ne spună cuvinte neplăcute ori să ne insulte. Singurul lucru pe care îl putem face este să ne protejăm controlându-ne mintea, astfel încât ea să nu fie nici tulburată și nici zdruncinată în stabilitatea ei lăuntrică. De aceea, răbdarea este în general comparată cu ornamentul cel mai frumos cu care ne  putem împodobi. Podoaba răbdării este universală, iar valoarea ei estetică, incontestabilă. Pretutindeni ea inspiră respect faţă de cel care o poartă și îl face demn de admiraţie.


În cadrul acestui eveniment, Venerabilul Markus Getzner va răspunde la întrebările aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la practica răbdării și cum să o sporim în viaţa noastră, pentru a atinge o transformare spirituală și o fericire trainică pentru noi și ceilalți.


Venerabilul Markus este o persoană modestă, cu multă determinare pe calea spirituală, înzestrat cu compasiune și înțelepciune, rodul a multor ani de studiu și practică. Învățăturile sale sunt transmise cu claritate, sinceritate și atenție la detalii și cu grijă față de ascultătorii săi. Este blând,  binevoitor, iar atitudinea lui senină și calmă transmite liniștea de care avem nevoie pentru a înțelege și aprofunda cu răbdare și interes învățăturile de antrenare a minții regăsite în Învățăturile vaste și profunde ale lui Buddha, cel trezit și desăvărșit.



Despre noi

logoRabten.roAsociaţia Rabten Compassionate Wisdom urmărește prin activitățile sale să sprijine și să încurajeze dezvoltarea compasiunii și a înțelepciunii în viețile noastre făcând cunoscute metodele vaste şi profunde regăsite în Buddhism. Citeşte mai departe.

Cum să integrăm conduita unui Bodhisattva în viaţa cotidiană

Vă invităm cu bucurie la un nou curs deosebit cu tema “Practica unui Bodhisattva în 37 de versete”, susţinut de călugărul buddhist Jangchub Phuntsok  (Markus Getzner).

Pe durata acestui curs de studiu şi practică a Dharmei vom aprofunda alături de invitatul nostru explicații cu privire la legea Karmei, a cauzei şi a efectului, precum și despre modul în care putem corela această înțelegere în mod direct cu experiențele noastre de fericire și suferință.

Când: 24-25 Martie 2018
Unde: Centrul Seeds for Happiness
Programul prelegerilor:
Sâmbăta și duminică, 9:00-17:00

Prelegerile se vor ține în limba engleză cu traducere în limba română şi vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri. Vă reamintim, în seara de vineri 23 martie, ora 19:00, invitatul nostru va susţine şi o conferinţă publică cu tematica: “Răbdarea – o virtute fără seamăn. Cum să o sporim în viața cotidiană?!”,  la care vă puteţi înscrie folosind formularul de mai jos.


Pentru mai multe amănunte cu privire la invitat şi tematică, vă rugăm citiți în josul paginii. Înscrierea prealabilă la eveniment este opțională, însă utilă pentru buna organizare! 
ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI

Invită-ți prietenii la eveniment pe Facebook de aici


Vă prezentăm mai jos un scurt pasaj extras din prelegerile din 2014 pe aceeași tematică:

Calea arătată în buddhism are un mesaj universal valabil și este benefică pentru toți cei care aspiră la fericire, indiferent de cultura sau religia căreia aparțin. Invățăturile sunt un prilej rar de a experimenta în direct Logica PerfectăEtica Perfectă, Compasiunea și Înțelepciunea Perfectă ca aspecte fundamentale aflate, în viziunea buddhismului, la baza transformării individuale care să ne ajute să devenim în final fericiți și în bună înțelegere cu toate ființele.


Venerabilul Jangchub Phuntsok (Markus Getzner) se va afla pentru a șasea oară în România și a primit inițierea ca și călugăr budist în 1994, de la Venerabilul Lati Rinpoche (care a fost unul dintre consilierii filozofici ai Sfinției Sale Dalai Lama). Din 1991 studiază la Centrul de Înalte Studii Tibetane din Elveţia sub îndrumarea Venerabilului Gonsar Tulku Rinpoche şi a altor profesori cu experiență. Vorbește fluent limba tibetană, alături de alte limbi străine și și-a însușit prin cunoaștere și experiență, multe aspecte esențiale din buddhism.

Venerabilul Markus este invitat des să acorde învățături şi în alte ţări precum Austria, Elveția, Germania, Franța și totodată întreține relații de prietenie spirituală şi oferă sprijn, îndrumare tuturor celor care asistă la cursurile sale, și care dezvoltă interes și îi adresează întrebări. În paralel cu studiile budiste, a terminat Academia de Arte la Viena și dezvoltă proiecte și instalații de artă contemporană împreună cu fratele său.

Este o persoană modestă, cu multă determinare pe calea spirituală, înzestrat cu compasiune și înțelepciune, rodul a multor ani de studiu și practică. Învățăturile sale sunt transmise cu claritate, atenție la detalii și cu grijă față de ascultătorii săi. Este blând, onest și atitudinea lui senină și calmă transmite liniștea de care avem nevoie pentru a înțelege și aprofunda cu răbdare și interes învățăturile de antrenare a minții regăsite în buddhism.


Ce este un Bodhisattva? Un Bodhisattva este o ființă nobilă motivată de compasiune şi responsabilitate universală, care a generat bodhicitta, aspirația de a realiza cât mai rapid starea perfectă de Buddha, pentru a ajuta și elibera toate fiinţele din ciclul suferinţelor. Bodhisattva se oferă în serviciul ființelor printr-un altruism pur, neîntinat de egoism…și cultivă permanent cele șase perfecțiuni (dăruirea, etica, entuziasmul, răbdarea, concentrarea, înțelepciunea), alături de multe alte virtuţi şi mijloace eficiente și necesare pentru a curma suferinţele lumii.

Dacă ești interesat să descoperi care sunt practicile graduale ale unei astfel de ființe care aspiră la binele lumii, cum poți păși pe această cale nobilă și mai ales cum poţi aplica aceste învăţături în viaţa cotidiană spre binele tuturor, îți recomandăm din inimă acest eveniment.

Pe durata cursului, Ven. Jangchub Phuntsok (Markus Getzner) va răspunde la întrebările aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la Dharma și cum prin înțelegerea și integrarea practicilor unui Bodhisattva, putem să atingem o transformare spirituală și o fericire trainică pentru noi și ceilalți.

ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI


Costuri și înscriere

  • Conferința publică de  Vineri 23 martie, este cu INTRAREA LIBERĂ!
  • Pe durata învățăturilor din week-end, 24-25 martie, pentru a acoperi cheltuielile organizatorice, sugerăm o donație de 150 RON/2 zile sau 80 RON/zi și mai include ceaiul, apa, fructele și alte ronțăieli din pauze. Persoanele care momentan nu dispun de fonduri necesare donației sugerate (studenți, persoane fără un loc de muncă, șamd.) dar își doresc să participe, sunt încurajați să contacteze organizatorii pentru a beneficia de bursele cu participare gratuită. 
  • Program în weekend9:30–17:30, cu pauze scurte la intervale regulate de timp… și o pauză lungă pentru masa de prânz. Cei care vor participa la acest eveniment sunt rugați să consulte regulile de comportament.  Adresa centrului este: Fabrica de Chibrituri nr. 16, Sect 4.



Despre noi

logoRabten.roAsociaţia Rabten Compassionate Wisdom urmărește prin activitățile sale să sprijine și să încurajeze dezvoltarea compasiunii și a înțelepciunii în viețile noastre făcând cunoscute metodele vaste şi profunde regăsite în Buddhism. Citeşte mai departe.

Înțelepciunea Dharmei în meditația cotidiană – mit și realitate

Rabten Compassionate Wisdom vă invită în perioada 29 septembrie – 1 octombrie la un nou curs de weekend la Centrul Seeds for Happiness cu tematica “Înțelepciunea Dharmei în meditația cotidiană – mit și realitate”, prelegeri susținute de călugărul buddhist Gelong Jampa Lungtok, în grija căruia se află centrul Tashi Rabten, singura mănăstire buddhistă din Austria.

Evenimentele continuă și cu o prelegere publică, luni seară 2 octombrie ora 19:00, la Univ. București cu tematica “Compasiune și Vacuitate”, eveniment propus și organizat cu sprijinul dnei. profesor Madeea Axinciuc și al studenților de la Masteratul de Studii Religioase, din cadrul Facultății de Limbi şi Literaturi Străine.


Program:
Vineri, 19:00-21:00 (seară introductivă, cu intrarea liberă)
Sâmbăta și duminică, între orele 9:00-17:30 

Pentru mai multe amănunte cu privire la invitat şi tematică, vă rugăm citiți cu atenție în josul paginii. Înscrierea prealabilă este opțională, însă utilă pentru buna organizare!
ACCESEAZĂ FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI
şi Invită-ți prietenii la eveniment pe Facebook de aici

Evenimentul este dedicat publicului larg și este menit să vină în întâmpinarea omului modern ce caută să își educe mintea prin meditație, într-un spirit de compasiune și înțelepciune, pentru a cultiva pace lăuntrică și un stil de viață pozitiv și cu folos. 


Detalii pe larg despre eveniment

Fără îndoială, fericirea este un subiect de interes pentru toată lumea. Ce înseamnă totuși bucuria de a trăi? Putem descifra secretul fericirii? Ce este această fericire la care râvnim cu toții de dimineața până seara și cum o putem obține? Oare cum reușesc adevărații practicanți ai Dharmei și mulți călugări buddhiști să zâmbească așa des, să își mențină mintea constant fericită, mulțumită, răbdătoare și ferită de îngrijorările lumești?

Cum ajung cei care integrează Înțelepciunea Dharmei și a meditației în viața de zi cu zi să atingă o stare de bine și pace interioară necondiționată de circumstanțele exterioare? Ca și cum ai rămane “uscat” și “cald” în ciuda faptului că ești în furtună, este rece afară și plouă torențial asupra ta.

Cum ne poate ajuta meditația în viața de zi cu zi? Care este scopul practicării ei și cum ne putem familiariza cu o practică zilnică care să ne aducă bucurie autentică? Multe persoane cred că meditația este doar o tehnică de relaxare, însă care este adevăratul înțeles? Cum putem discerne corect între ceea ce cunoaștem deja despre buddhism și meditație, pentru a separa mitul de realitate și învățătura autentică?!

Întrebări provocatoare, nu? Chiar există o “știință” a fericirii?  Însă cum și de ce este nevoie de educarea minții în acest sens? Cum putem atinge cu ajutorul înțelepciunii Dharmei și al meditației această fericire mult râvnită, care de cele mai multe ori ne scapă printre degete. Cum ne poate în cele din urmă Dharma ocroti și îndruma, precum un prieten de nădejde atunci când avem nevoie?

Dharma are mai multe semnificații, iar unul dintre sensurile esențiale este „ceea ce ţine” (sau reţine) – din rădăcină cuvântului dhra din lb. sanscrită. Așadar, putem spune că aceste realizări ne ţin la distanţă de suferinţe, ne protejează și ne mențin mintea fericită.

Învățăturile celui Iluminat sunt bazate pe o logică impecabilă și transmise doar dintr-o compasiune și înțelepciune perfectă. Astfel putem să îl privim pe Buddha precum un doctor binevoitor și iscusit, iar învățătura Sa precum un leac pentru neliniștea minții. 

Care sunt totuși cauzele suferinței descrise de Buddha? Care sunt cauzele efective ale fericirii? Avem oare posibilitatea prin meditație și Dharma să eliminăm complet din propria minte cauzele suferinței și dezvolta doar cauzele fericirii autentice?

Marii Maeștrii buddhiști ne arată cum pe măsură ce dezvoltăm înțelepciunea Dharmei în propria minte, aceasta devine un leac intern direct asupra suferinţelor şi cauzelor acestora. Atunci când ne dezvoltăm iubirea față de ființe, răbdarea, generozitatea, compasiunea şi înțelepciunea, acestea devin calităţi prețioase, ce țin mintea la adăpost oriunde ne-am afla. Cu cât forţa, potenţialul, stabilitatea acestor factori pozitivi se dezvoltă, cu atât se vor putea împotrivi celor negativi (ura, invidia, zgârcenia, gelozia, etc.)… precum un antidot ce lucrează în mod direct și eficient din interior asupra bolii.

Buddha a comparat Dharma cu o comoară, un ajutor indispensabil universal, prietenul nostru cel mai bun și fidel, care nu ne părăsește niciodată, indiferent de situaţia în care ne găsim în această viață sau inclusiv dincolo de această existență. Odată ce dezvoltăm aceste calități, vom obține refugiul cel mai de preț, vom fi bogați și împliniți indiferent de circumstanțe.


În cadrul acestui eveniment, Venerabilul Jampa Lungtok va răspunde la întrebările aduse în discuție și va împărtăși din cunoștințele sale vaste cu privire la meditație și cum prin înțelegerea Dharmei, comoara Învățurilor lui Buddha, putem să atingem o transformare spirituală și o fericire trainică pentru noi și ceilalți.

Prelegerile se vor ține în lb. engleză, cu traducere în lb. română, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri.


Jampa Lungtok a avut bucuria de a fi prezent de mai multe ori în România și este una dintre prezențele buddhiste care susțin o continuă predare a învățăturii buddhiste în România și în Europa. Absolvent de studii superioare tehnice la ETH Zurich, în 1977 își începe cursurile de limbă tibetană și Dharma la mănăstirea budistă Rabten Choeling din Elveția, situată în apropierea lacului Geneva sub îndrumarea Venerabilului Maestru Geshe Rabten Rinpoche, și care deja sărbătorește în acest an la început de septembrie 40 de ani de la înfințare.

A desfășurat activități de traducere pentru o seamă de importanți Lama, inclusiv și pentru Sanctitatea Sa Dalai Lama, în perioada 1979-1995. În 1981 s-a implicat activ în deschiderea mănăstirii budiste Tashi Rabten din Austria. În prezent, este traducătorul și unul dintre discipolii apropiați ai Venerabilului Maestru Gonsar Tulku Rinpoche.

„Venerabilul Jampa Lungtok este un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul și Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernământ impecabil, o logică de fier, toate înfășurate și oferite cu compasiune, modestie și dorința de a ajuta.” (Mihai Popa Radu, fondator Centrul Seeds for Happiness)

„Venerabilul Jampa Lungtok este un amestec de bunătate și de claritate în gândire, astfel încât orice întâlnire cu el devine memorabilă. ” (Cotidianul Adevărul)

Mai multe detalii despre invitat, în cadrul interviului de mai jos, realizat de către dl. Matei Georgescu în cadrul televiziunii TVh, în luna mai 2015.

                 


Costuri și înscriere:

  • Conferința publică de  Vineri 29 septembrie, este cu INTRAREA LIBERĂ!
  • Pe durata învățăturilor din week-end, 29 septembrie-1 octombrie, pentru a acoperi cheltuielile organizatorice, sugerăm o donație de 150 RON/2 zile sau 80 RON/zi și mai include ceaiul, apa, fructele și alte ronțăieli din pauze. Persoanele care momentan nu dispun de fonduri necesare donației sugerate (studenți, persoane fără un loc de muncă, șamd.) dar își doresc să participe, sunt încurajați să contacteze organizatorii pentru a beneficia de bursele cu participare gratuită. 
  • Program în weekend9:00–17:30, cu pauze scurte la intervale regulate de timp… și o pauză lungă pentru masa de prânz. Cei care vor participa la acest eveniment sunt rugați să consulte regulile de comportament.  Adresa centrului este: Fabrica de Chibrituri nr. 16, Sect 4.

Pentru mai multe detalii şi înscrieri vă rugăm să ne scrieți la adresa: info@rabten.ro 


Co-organizatori: Editura HeraldCentrul Seeds for Happiness